Editor de Bunuri

COMUNICAT DE PRESĂ: Transelectrica primeşte fonduri europene de 27 de milioane de euro, pentru construirea liniei de înaltă tensiune Cernavodă-Stâlpu

Comisia Europeană a aprobat astăzi, 25 ianuarie 2018, un grant în valoare de 27.085.000 de euro pentru construirea liniei electrice de 400 kV Cernavodă - Stâlpu. Acesta este primul dintre cele şase proiecte de interes comun ale Transelectrica, incluse pe lista revizuită în noiembrie anul trecut, care primeşte finanţare de la Comisia Europeană.

Linia electrică aeriană Cernavodă – Stâlpu va contribui la creșterea capacității de interconexiune dintre România și Bulgaria și la integrarea  energiei eoliene din zona Dobrogei.

Am reuşit în ultimele luni să accelerăm procesele în ceea ce priveşte linia Cernavodă-Stâlpu şi pentru asta am avut un important sprijin din partea Guvernului, prin promovarea hotărârii de Guvern pentru declanşarea procedurilor de expropriere în toamna anului trecut. Tot atunci, am promovat şi hotărârea pentru declanşarea procedurilor de expropriere pentru linia Smârdan – Gutinaş, linie care a fost deja preselectată în Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi pentru care ne-am propus să depunem cererea de finanţare în luna iunie", a declarat Corina Popescu, Director General Executiv Transelectrica.

Proiectul liniei Cernavodă-Stâlpu, parte a Clusterului Black Sea Corridor, este unul dintre cele şase obiective de investiții majore derulate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, care se regăsesc pe lista a treia a proiectelor de interes comun (PCI) privind infrastructura energetică, adoptată în luna noiembrie a anului trecut de Comsia Europeană. Valoarea totală a celor șase investiții este de circa un miliard de lei. Toate aceste proiecte contribuie la realizarea inelului național de 400kV, obiectiv inclus in programul de guvernare, care duce la o creștere a siguranței în funcționare a SEN și la realizarea unui regim economic de funcționare a RET.

Construirea acestei linii este necesară, ţinând cont de perspectivele de dezvoltare a parcului de producţie din zona Dobrogei. Linia de 400 kV Cernavodă –Stâlpu va avea o lungime de circa 160 de kilometri, iar pentru punerea ei în funcţiune este necesară construirea staţiei 400 kV Stâlpu şi extinderea staţiilor Cernavodă şi Gura Ialomiţei. Conform Planului de Dezvoltare pe 10 ani al CNTEE Transelectrica SA, LEA 400kV Cernavodă-Stâlpu va fi finalizată în anul 2020.

Biroul Reprezentare, Relaţii Publice şi Relaţii cu Mass-Media


Editor de Bunuri

#hide the portlet